O poveste ce poate usor impresiona daca o simti...

                                  In luna mai,2022,ora 23:55 o femeie iese din casa indreptandu-se spre masina .La un moment dat se opreste,aude un zgomot ciudat in spate…Cand se intoarce observa ca usa casei se inchisese singura.Se intoarce si trage de maner s-o deschida…era incuiata…Cand incearca sa bage cheia s-o deschida…ceva pare sa zgarie usa scriind ..
-“A..S..C..U..L..T..A..-..M..A!!!”….”Asculta-ma!!”?Ce Dumnezeu...
Usa se deschide….
               A doua seara la aceeasi ora,cineva bate la usa femeii…aceasta deschide si observa ca nu este nimeni…paseste usor pe veranda si …din spate usa se incuie iarasi singura…
-Pentru numele lui Dumnezeu, ce e asta??
Apoi o soapta in ureche  spune:”Ascuta-ma!!”
-(intorcandu-se)Cine e?!(putin nervoasa)
-“Trebuie sa m-a asculti!”
-Cine esti?...Arata-te!
-“Vreau sa m-a asculti!”
Aceasta observa o fata stand in dreapta pe scari.Se aseaza si ea…
-Cine esti?...
-“Numele meu e Teresa..”
-Ce ai patit Teresa..(incercand s-o atinga trece cu mana prin ea)..Esti o…o…
-“Fantasma!..Stiu…”
-Dar e o nebunie…(ridicandu-se in picioare)
-“Am nevoie sa ma asculti!”
-Ce sa ascult?...Nu ascult nimic…lasa-ma!!(dand sa plece in casa,dar usa se incuie din nou singura)
-“Daca nu ma asculti,o sa raman blocata mereu aici!”
-De ce nu mergi la cineva care vrea sa te asculte?…e tarziu,vreau sa dorm…
-“Fiecare minut prin lumea celor vii este o durere in plus pentru mine.Nu suport sa vad oameni vii…care pot umbla de ici colo…care pot simti…care pot vorbi si sa fie auziti…nu ai idee cat de chinuitor este sa tanjesti dupa viata!”(privind-o adanc)
-Daca iubesti asa mult viata..(asezandu-se)..ce te-a determinat s-o parasesti?
-“A fost un accident stupid..o greseala mica…precum in marea parte a cazurilor.Cand esti viu…si iubesti…atingi…este minunat…dar..multi dintre noi nu constientizeaza asta…nu observa cat de frumos este sa traiesti.Circula o vorba prin lumea celor vii:Abia dupa ce pierzi un lucru iti dai seama cat de important era,insa prea tarziu.”
-Dar ce lucru ai pierdut de iti pare asa rau dupa el?
-“Viata!”
-Viata e aiurea…e plina de probleme.Uneori si eu imi doresc sa scap de ea..de tot…ma seaca de toata energia.Cand eram tanara era scoala,relatii esuate….apoi am ajuns mama si au aparut responsabilitatile..copii..datoriile…banii.Acum incerc sa imi traiesc restul zilelor in liniste…dar viata nu-ti ofera nici macar asta.
-“Viata e o problema caci voi o faceti sa fie asa.Te-ai gandit vreodata sa te trezesti de dimineata si sa pornesti la o plimbare prin oras? Sa privesti in jur…si sa vezi viata?”
-Ce vrei sa spui?
-“Pe strada sunt o multime de oameni de toate varstele.Sunt copii care zburda,rad,tipa.Vezi tineri adolescenti care iubesc..se tin de mana..se saruta.Vezi adulti casatoriti care ies la plimbare cu mititeii lor.Vezi batrani care zambesc inca zorilor.Cei vii simt parfumul naturii,razele soarelui,ating copacii florile,persoana iubita.Viata e calda,moarte e rece.Sa fii mort si sa fii inca printre cei fii,sa fii o fantasma e un chin,esti rece..ti-e frig…suferi..tanjesti…vrei sa atingi ceva..treci prin el ca prin ceata..nu reusesti sa simti decat raceala sufletului tau.Imi amintesc cand imi spunea mama cum m-am nascut.Era bolnava si totusi a dus sarcina la capat chiar daca stia ca v-a muri dupa..dar era fericita ca imi daruise mie o viata.Dumnezeu inmaneaza in pantecul mamei viata..apoi mama o poarta pana la maturitatea pruncului si apoi…il naste.O data nascut,trebuie sa traiesti.Inca din primii ani am avut probleme de sanatate,eram slabuta si nu reuseam sa mananc normal.La 1 an si jumatate am fost adoptata de o familie care nu putea avea copii din pricina problemelor de sanatate a mamei.Nu-mi amintesc multe din familia naturala,insa stiu doar ce mi-a povestit mama adoptiva.Imi spunea ca eram asa de slaba si anemica incat doctorii spuneau mereu ca voi muri,caci sunt prea slaba si bolnava.Insa,ai mei parinti adoptivi nu s-au dat batuti si au avut grija de mine,chiar daca le-a fost greu la inceput caci nu reuseam sa mananc mai nimic,vomitam tot.Apoi…am crescut…eram o fetita cev mai sanatoasa.Pe la 11 ani incepeam sa am probleme de vedere,asa ca mama ma dus la un control si mi-am pus ochelari.Un an  mai tarziu am avut un accident pe calea ferata unde ma jucam si am cazut si m-am lovit la arcada…mi s-au spart ochelarii si imi intrase cioburile in piele…imi amintesc cum aveam un tricou alb care se umpluse de rosul sangelui ce-mi curgea pe fata..apoi pe gat… .In seara aceea am fost la spital unde m-au cusut pe viu…eram terorizata.In timpul acela eram indragostita de varul celei mai bune prietene care venise in vizita in vara aceea.Un timp mi-a fost teama sa mai merg pe acea cale ferata…cand priveam…imi aminteam cum puteam muri daca reuseam sa cad de pe pot in apa… .Dar am scapat si totul a fost bine.In momentul asta mii de amintiri imi circula in minte.In timpul scolii..pot spune inca din gimnaziu…ma indragostisem nebuneste de un coleg,Michel se numea..cel mai smecher cum se intampla adesea.Eu eram timida si cuminte..el era tupeist si obraznic… .Nu am reusit sa ii spun ceea ce simteam.Cand am terminat gimnaziul..ne-am despartit si nu am mai auzit de el 4 ani de zile…l-am cautat prin fostii colegi..dar nici urma de el.Dupa patru ani…am reusit sa il gasesc…am vorbit cu el..era schimbat..mai matur…dar la fel de neastamparat.Intr-una din discutiile noastre i-am spus tot ce simteam pentru el…a fost extrem de uimit.Am mentionat chiar si ca il visam aproape mereu… .Mama zicea ca am facut o pasiune pentru el…posibil.Insa,el a fost nevoit sa plece departe..in alta tara…si din nou n-eam despartit.O perioada am tinut legatura…devenisem buni prieteni.Apoi…ocazional ne mai salutam.In timpul in care eram prieteni eu mai cunoscusem un baiat,Martin…ma intelegeam de minune cu el…lumea zicea ca suntem impreuna,caci mereu eram unu langa altul..insa,chiar daca sentimente existau doar din partea mea,relatia noastra a ramas mereu una de fratie,prietenie stransa.Apoi mai aparuse cineva,care era extrem de indragostit de mine,Alek…dar..sa terminat prost dupa cateva luni..cand eu ma indragostisem nebuneste de prietenul lui,Ko…era un baiat foarte de treaba si tocmai era intro perioada in care avea nevoie de iubire…si cum vorbeam mereu cu el…am ajuns sa il iubesc…destul de mult…apoi si el incepuse sa simta la fel…vorbeam mereu cu el..de dimineata cand ne trezeam…pana seara tarziu cand adormeam.Dar…pe moment ce timpul trecea…el se schimba..devenea suspicios si gelos pe motive crezute doar de el..caci nu erau adevarata.Acest lucru incepea sa ma raneasca din ce in ce mai mult…eram dispusa sa renunt la tot pentru el…dar…a trebuit sa plec si eu inafara tarii sa pot reveni mai apoi si sa fim impreuna.Dupa o luna de cand eram plecata ne-am despartit…el vroia neaparat sa ma intorc la el…insa paritii si ceilalati ma trageau de partea cealalta..Era o lupta grea..trebuia sa aleg intre iubire si familie…o decizie extrem de grea.Hotararea mea era sa plec la el..imi facusem bagajele,tot.Dimineata cand trebuia sa plec…ceva in mine ma facut sa renunt…nu-mi puteam abandona familia…ma durea..chiar daca el insemna propria-mi inima si trebuia sa renunt la ea.Astfel am hotarat sa raman.Ne-am spus “Adio!” si nu am mai vorbit…In timpul acesta eu imi faceam rau de fiecare data cand imi aminteam de el,caci ma durea tare gandul ca s-a terminat.Intro simpla zi cand navigam fara directie,gasesc pe cineva…pe loc mi-a atras atentia si am intrat in vorba cu el.Apoi am inceput sa ne imprietenim,sa ne jucam putin de-a iubirea pana cand…eu am ajuns sa transform jocul in realitate.Numele  lui era Mike si era un tip pe gustul meu;nici cuminte,nici obraznic.Era perfect…poate era in sfarsit ce cautam pt a fi fericita dupa tot razboiul de sentimente cel dusesem.Au existat cateva neintelegeri apoi,caci el nu simtea la fel…dar nu conta pentru mine…tot ce-mi doream era sa il vad fericit si zambind,adoram lucrul asta si eram in stare sa fac orice pentru asta,numi pasa de nimic.Apoi l-am ajutat cat timpa m fost plecata…planuisem sa ne intalnim cand reveneam in tara…numai ca…”
-Ce?..Ce s-a intamplat?..
-(uitandu-se trist la ea)”Nu am reusit sa ajung…”
-Isi gasise pe altcineva,nu?
-“Nicidecum….Am avut un accident!”
-Si ce s-a intamplat apoi?!...Ai supravietuit?!
-“Am murit!”
-Poftim?!(ramanand surprinsa de sfarsitul povestii)
-“De aceea trebuie sa pretuiesti viata..caci nu-i stii sfarsitul,cand si cum v-a veni.”
-Cum ai murit?...
-“Autocarul cu care ma intorceam a derapat de pe sosea si a ramas inclinat pe un pod mare,usa unde eram eu..s-a deschis si eu am cazut in gol..printre stanci.Restul au scapat doar cu o sperietura si cateva zgarieturi…doar eu murisem.Nimeni nu a realizat disparitia mea decat in momentul cand parintii si.au dat seama ca nu am ajuns acasa dupa accident… .Nu am fost gasita..eram un trup rece…lipit de o stanca..cu o lovitura la cap si cateva oase rupte…eu m-a vedeam mereu pe acea stanca si nu stiam cum sa anunt pe ceilalti ca sunt acolo…undeva….nimeni nu ma vedea…nu ma auzea..nu ma simtea..cautam in zadar pe cineva sa ma vada..sa ma simta..sa poate sa vina dupa mine…Acum…te-am gasit pe tine.Am observat ca ma simti si ma poti ajuta…”
-Poi cu ce pot eu sa te ajut?...ce pot eu sa fac pentru tine cand deja…e prea tarziu…
-“Spunele unde sunt…au trecut 11 ani din ziua mortii si nu imi pot gasi linistea pana nu ma vad ai mei ..pana nu ma gasesc..Am sa iti arat unde sunt…”
          Fantasma a condus-o pe femeie in locul unde era cazut trupul de mult uitat…Era exact cum ii povestise..stanca…si trupul descompus ca o sculptura in natura…pe stanca alba…
La scurt timp a sosit politia si toata lumea…si parintii fetei…i-au luat trupul si l-au ingropat…la inmormantare au venit toti cei din autocar…si multa lume…pana si iubirea ei, cu care a murit in suflet…
11 octombrie 2011(ziua mortii fetei)